Moses Rosen

David Moses Rosen s-a născut la 23 iulie 1912 în orașul Moinești (județul Bacău), ca fiu al rabinului comunității evreiești „gaon” (gaon este un titlu rabinic onorific însemnând înțelept) Abraham Arie Leib Rosen (născut în anul 1870, în Galiția, decedat în anul 1951, în a doua noapte de Roș Hașana și înmormântat în Cimitirul Sanhedria din Ierusalim).

În anul 1916 tatăl său s-a mutat cu familia la Fălticeni, unde fusese numit rabin și unde predica adesea la sinagoga „Habad”. Începând din anul 1912, cu ajutorul ginerelui său, rabinul dr. Wolf Gottlieb din Glasgow, rabinul Avrham Rosen a început să-și publice scrierile teologice, majoritatea din seria de „întrebări și răspunsuri”, precum și alte lucrări de legislație religioasă. Studiile au fost tipărite la Editura „Harav Kook” din Ierusalim („Șaagat Arie” și „Eitan Arie”, 1912, „Pirkei Șoșana”, 1920). Moses și-a petrecut în Fălticeni o parte din copilărie, unde a urmat studii religioase cu tatăl său și studii laice la liceul din localitate.

În anul 1931 Rosen s-a înscris ca student la Facultatea de Drept din București, dar a plecat din cauza atmosferei antisemite de acolo. În același an s-a înscris la Institutul de Studii Rabinice din Viena (Austria), dar nu și-a putut termina studiile din lipsă de fonduri și a revenit la București. În anul 1935 a terminat studiile universitare la București, obținând diploma de jurist licențiat (master). A urmat apoi timp de doi ani stagiul militar obligatoriu la Fălticeni.

În anul 1937 a revenit la Institutul de Studii Rabinice din Viena, dar a părăsit Austria un an mai târziu, în mai 1938, după anexarea ei de către Germania. A studiat în paralel cu rabinul Alter Dorf și a obținut titlul de doctor în științe iudaice. În anul 1938 dr. Moses Rosen a fost învestit ca rabin de către marii rabini Haim Rabinovici, Baruch Glanț și Moshe Berger, membri ai consiliului rabinic din București, șef-rabinul dr. Iacob Itzhak Niemirower din București și șef-rabinul dr. Abraham Jakob Mark din Bucovina.

Primul său post de rabin a fost la mica sinagogă Mahala din Fălticeni. În mai 1940 a fost ales ca rabin în orașul Suceava, dar în același an, ca urmare a venirii la putere a guvernului național-legionar Ion Antonescu-Horia Sima, a fost acuzat de comunism și deportat în lagărul de la Caracal. A fost eliberat din lagăr după câteva luni și numit ca rabin cu normă parțială la sinagogile „Reșit Daat” și „Beit El” din București și ca profesor de Talmud la o școală iudaică. În perioada războiului a trăit mai mult timp ascuns, fiind căutat frecvent la domiciliu de poliție pentru a fi deportat în Transnistria.

Până la sfârșitul anului 1946 a fost ales succesiv în trei poziții de frunte din viața religioasă a evreilor din București: președinte al secției cultului, membru al Sfatului Rabinic și rabin al Sinagogii Mari și al sinagogii Malbim din București.